Porumbel voiajor, caut scândură pentru aterizare

De Adrian PANAIT
Porumbelul ialomiţean de cursă e celebru. Poate zbura 1000 de kilometri fără să se lase la apă. Anul trecut a fost vicecampion naţional. Lumea habar n-are, dar el, porumbelul, înseamnă caracter, devotament şi rezistenţă. De 20 de ani însă nimeni n-a mai scris un rând despre el. E timpul unei acţiuni reparatorii.

„Eu m-am născut cu porumbelul în mână”
În Ialomiţa, columbofilia e o branşă exclusivistă. Cu profesionişti puţini. Obţinem cu greu o recomandare. Un preinterviu. Intervievaţii suntem noi. Răspundem scurt şi ezitant, ca la şcoală: „Porumbelul este...” Omul aşteaptă răbdător! Are 40 de ani, îl cheamă Marian Catană şi creşte porumbei din 1985. A fost preşedinte al asociaţiei locale, poate vorbi despre porumbei 12 ore neîntrerupt... Cu condiţia să-l convingem. „Eu m-am născut cu porumbelul în mână. Îi cresc de la 8 ani. Pot să vă spun orice despre ei”. Ne enervăm. Ce mare lucru e de spus despre porumbel!? O pasăre! Până să deschidem gura picăm examenul! Cerem o a doua şansă! Minune, o obţinem. „Deseară al 6.30, la asociaţie!”
Asociaţia e în spatele sălii de sport de la A.I. Cuza, în Slobozia. O adunătură de coteţe şi coşmelii la care ajungi navigând printre mormanele de gunoi lăsate de administraţiile care s-au succedat în ultimii zece ani. Ne mirăm cu măsură, să nu pierdem iar intervievatul: „Cândva era întins până dincolo de case. Peste 1000 de metri. Acum a rămas cât vedeţi, că primăria nu a aprobat concesionarea terenului către fiecare columbofili. Le-a fost frică c-o să ne facem case aici. Acum nimeni nu mai vrea să facă nimic, că mâine-poimâine ne dărâmă şi nu mai avem unde ne duce.”
Ne pregătim să întrebăm despre porumbei. Domnul Catană ne opreşte autoritar, întinzându-ne 3 reviste de columbofilie. „Uite cum facem. Eu v-am adus aici, ca să vedeţi că sunt om de cuvânt. Da’ dumneavoastră nu ştiţi ce înseamnă porumbelul. Luaţi revistele astea, citiţi-le, şi după acea ne întâlnim şi vorbim.”

Columbofili din toate ţările, uniţi-vă!
Ne oprim în faţa primei hulubării, pe dreapta, pe singura alee care mai există. „Uite, băiatul ăsta are 300 de porumbei. ” Băiatul cu 300 de porumbei e în curte. Îl cheamă Cristi Mocanu. Şi el creşte porumbei de mic. În zece minute ascultăm de-a valma, crâmpeie de informaţii şi păreri. Columbofilia e o boală,! Preţul porumbeilor de cursă începe de la 100 de euro şi ajunge până la 40 de mii!!!, Ialomiţa a avut 5 campioni europeni şi un participant la Spartachiadă,! Ca să câştige o cursă un porumbel are nevoie de carbohidraţi, electroliţi, vitamine... Ţara porumbeilor de cursă e Belgia, unde o treime din PIB se face din creşterea lor... Liniile de porumbei trebuie omologate, porumbeii care nu au pedigree nu există, sunt guţani. Concursurile sunt de viteză, de demifond şi de fond. Asociaţia ialomiţeană a columbofililor e săracă, columbofili sunt frustraţi. Există şi columbofili bogaţi în Ialomiţa! Autorităţile sunt insensibile la nevoie asociaţiei! Nimeni nu mai e interesat de promovarea porumbeilor! Toată lumea vrea bani. Contractul de concesiune expiră în doi ani! Columbofilii se tem că vor fi evacuaţi.
Când ne despărţim, mai încercăm odată să aflăm ceva concret despre porumbei: „Eu v-am spus ce înseamnă porumbelul. Voinţă, caracter şi devotament. Asta înseamnă porumbelul pentru mine. Nevasta mă trădează, dar porumbelul niciodată. Am avut porumbel care a făcut 1000 de kilometri fără oprire ca să vină la scândură. Ce vreţi mai mult?! ”